un apartament de circa 200 mp din zona de nord a capitalei
Zona de living este una deschisa, ce ofera vedere catre toate zonele casei: cea de gatit, dormitoare si zona de relaxare, terasa.
Gama cromatica este un contrast puternic intre alb si negru cu un accent puternic de rosu la pictura din spatele canapelei. S-a pus aici accentul pe jocul formelor geometrice. Dreptunghiul este repetat atat in ancadramentul usilor, forma mesei de cafea, a canapelei, a pernutelor decorative, a scafelor luminoase. Singura forma rotunda aflata la lampadar subliniaza centrul de interes al camerei, masuta de cafea, locul in care cei ai casei se aduna.
Pernutele decorative au texte decorative cu rol de a crea o atmosfera jucausa si de a rupe monotonia formelor geometrice.
Aceleasi forme geometrice clare sunt rupte de o compozitie abstract expresionista, realizata de artistii nostri cu rol de a inmuia si a colora acest spatiu, special pentru acest colt din living.
Holul beneficiaza de compozitii grafice alb – negru, fara accente cromatice, cu scopul de ai conduce pe cei ai casei usor pe culuare, catre zonele de interes.
Canapeaua –coltar din piele alba domina livingul, oferind o pozitie comoda si facila catre televizor si biblioteca.
Aici intalnim ce mai rafinata si delicata zona a casei. Eleganta si accentele glamour au fost scopurile urmarite in amenajare. De la masuta de machiat, la culoarea sidefata a peretilor, argintiul covorului si reflexele texturii draperiilor, toate au fost cautate si rafinat armonizate.
Iluminatul camerei prevede ca si la living un perimetru de scafe pentru a crea o lumina blanda, indirecta. Clasicele veioze au fost inlocuite cu doua lampadare baroce cu accente moderne date de culoarea cromata.
Iluminatul camerei prevede ca si la living un perimetru de scafe pentru a crea o lumina blanda, indirecta. Clasicele veioze au fost inlocuite cu doua lampadare baroce cu accente moderne date de culoarea cromata.
Terasa este un spatiu generos, nemaiintalnit prin generozitatea ei – 60 mp. Aceasta deschidere a oferit posibilitatea impartirii acesteia in doua zone cea a doamnei casei cu o canapea coltar rotunda si cea a domnului casei ce cuprinde o masa generoasa de snooker. Barul in stil neobaroc este o alta piesa de interes din aceasta zona de relaxare.
Zona doamnei cuprinde si un colt de gradina cu tematica orientala.
Gama cromatica este aceiasi predominata de alb – negru si culori naturale: verzuri si pamanturi.
In locul clasicului parchet s-a optat aici la aplicarea unei sape din pietricele naturale pentru a conduce cat mai evident inspre atmosfera de gradina.
Culoarea se afla la draperiile romane aflate in zona ferestrelor.
Baile trei la numar satisfac necesitatile intregii familii. Baia matrimoniala contine cada de baie si cele doua lavoare. Iluminatul se face ca si in majoritatea apartamentului de catre scafe perimetrale.
Atmosfera este imblanzita de accentele delicate ale orhideelor.
Baia copilului este mai joviala, atat prin cromatica cat si prin forme.
Din dorinta de a eficientiza cat mai mult spatiul din camera juniorului, s-a optat pentru varianta unui pat supraetajat facut la comanda si o zona de birou aflata dedesubt. Scara in doua ape ofera acces facil la patutul supraetajat.
Culorile sunt specifice unui tanar adolescent: albastruri si verzuri. Spre deosebire de conventionalele amenajari s-a optat pentru aplicarea culorilor pe pereti si a albului la piesele de mobilier. In acest fel acestea devin mai prietenoase si mult mai delicate.
Pictura pe MDF este centrul de interes al camerei si reprezinta unul din eroii favoriti ai adolescentului.
In imediata vecinatate a livingului de afla bucataria. Accentele de rosu sunt preluari mai generoase a rosului de la pictura din living.
Desenul bucatariei urmareste aceiasi geometrie moderna ca si restul casei. Fiecare colt a fost fructificat satisfacand astfel si nevoile unei bucatarii clasice. Zona mesei este un impunator picior de corian punctat de trei corpuri de iluminat negre. Fiecare detaliu a fost ales cu grija, astfel incat radiatorul de incalzit prin designul sau modern se pierde in context ca si element decorativ.